Tradiții de Botez în România — Obiceiuri, Ritual și Semnificații

Botezul ortodox are câteva elemente care nu se schimbă de la o familie la alta și multe care variază după regiune și după parohie. Textul de mai jos acoperă partea constantă: când se face, cine sunt nașii, ce aduc ei, ce se întâmplă la slujbă și ce urmează după. Pentru detaliile locale, întrebați preotul — e mai sigur decât orice articol.

Când se face botezul

În practica ortodoxă românească, botezul se face de obicei în primele luni de viață, adesea după ce mama a primit rugăciunea de intrare în biserică, la șase săptămâni. Nu există însă o regulă strictă, iar multe familii aleg o dată mai târzie din motive practice.

Ziua se stabilește cu preotul, nu cu restaurantul. Parohiile au program și condiții proprii, iar această discuție e prima care trebuie purtată, înaintea oricărei alte rezervări.

Alegerea nașilor

Nașii sunt partea cea mai importantă a botezului și rolul lor continuă după slujbă: prin tradiție, ei rămân o a doua familie a copilului. De aceea alegerea nu se face după cine își permite mai mult, ci după cine va fi prezent în anii următori.

Nașii trebuie să fie ortodocși și, în practica cea mai răspândită, un cuplu căsătorit religios. Condițiile exacte le confirmă preotul, pentru că există diferențe între parohii.

Adesea nașii de botez sunt nașii de cununie ai părinților. Nu e o obligație, dar e obiceiul cel mai frecvent și simplifică mult relațiile de familie.

Ce aduc nașii

Trusoul și lumânarea sunt obligația nașilor și fac parte din slujbă, nu din categoria cadourilor. Trusoul conține hainele în care copilul este îmbrăcat după scufundare; lumânarea rămâne apoi în casă, păstrată de părinți.

Peste acestea se adaugă, după regiune și după înțelegere, o cruciuliță sau un bănuț de aur, contribuția la masă și, tot mai des, un obiect de amintire cu datele copilului — nume, dată, oră, greutate, lungime.

Ce se întâmplă la slujbă

Slujba are două părți care se fac de obicei împreună: lepădările și mărturisirea de credință rostită de nași în numele copilului, apoi botezul propriu-zis, cu scufundarea de trei ori în cristelniță, urmată de mirungere.

Copilul e ținut de nașă sau de naș, nu de părinți, iar după scufundare este îmbrăcat în hainele din trusou. Durata variază, dar plănuiți cel puțin o oră la biserică.

Ce nu se face în timpul slujbei: înmânarea de daruri. Părinții și nașii au mâinile ocupate, iar obiectele se oferă la masă, unde există loc pentru ele.

Cumetria

Masa de după slujbă se numește cumetrie și e partea în care obiceiurile diferă cel mai mult de la o regiune la alta: ce se pune pe masă, ce se cântă, cine și când închină. Aici merită întrebată familia, nu internetul.

Constant peste tot: invitații aduc bani, nașii sunt așezați la loc de cinste, iar darul cu datele copilului, dacă există, se oferă aici, nu la biserică.

Obiectul care rămâne după toate acestea

Hainele se schimbă, jucăriile se strică, banii se cheltuie. Ce rămâne vizibil peste ani e lumânarea și, tot mai des, un obiect cu datele nașterii. Tabloul de naștere are numele, data, ora, greutatea și lungimea săpate în patru straturi de placaj de mesteacăn și costă 279 lei.

Sunt exact datele pe care nu și le mai amintește nimeni peste zece ani. Scrieți-le cu diacritice, verificați renderul literă cu literă și comandați cu marjă față de data slujbei: presarea straturilor durează peste noapte și nu se poate grăbi.